Raportarea, haina grea
De cand am aparut ca publicatie, vorbim despre raportarea de CSR ca un instrument benefic pentru toata lumea si incercam sa il popularizam, nu numai printre coordonatorii de CSR, dar si printre top-managementul companiilor, printre stakeholderii interesati si de ce nu pentru publicul larg.
Raportarea non-financiara are extrem de multe beneficii, pentru ca fiecare raport identifica zone de vulnerabilitate ale companiilor, pe care le pot remedia si astfel le ajuta sa adopte sustenabilitatea in ADN-ul respectivei organizatii.
In plus, este un mod de a transparentiza lucrurile si de a prezenta cum respectiva organizatie este sau nu un actor social responsbil in comunitatea din care face parte.
Nu il ultimul rand, vorbim si de raportarea non-financiara ca de o obligatie legislativa pentru companiile cu peste 500 de angajati, care va aparea din 2017, de la data intrarii in vigoare a directivei 95/2014 privind raportarea non-financiara. Directiva trebuie transpusa in legislatia romaneasca.
In acest context, Centrul Roman de Politici Europene (CRPE), sprijinit de Raiffeisen Bank si Romanian Business Leaders, a lansat un raport legat de modul in care raportarea non-financiara este vazuta de companii, fiind in acelasi timp si o oglinda a mediului de afaceri responsabil din Romania, cel care e cu un pas inaintea reglementarii. Raportul apare intr-un moment propice: Romaniatrebuie sa inceapa procesul de transpunere a directivei 95, pentru ca la momentul publicarii acestui raport, directiva se afla la inceputul procesului de transpunere in toate statele membre UE.
Raiffeisen Bank, Centrul Roman de Politici Europene (CRPE) si Romanian Business Leaders au adoptat Directiva UE privind raportarea non-financiara intr-un parteneriat premiera pentru transparenta dintre societatea civila si mediul de business autohton, in proiectul “Parteneriat pentru integritate”. Cei trei parteneri doresc sa contribuie la reglementarea predictibila si cu valoare adaugata a acestei legislatii importante la nivel national.
Chiar inainte de aparitia acestei directive, o serie de companii din Romania, intr-o majoritate covarsitoare investitii straine, adoptasera deja practici de raportare non-financiara. Aceste companii sunt, deci, actorii voluntari ai raportarii. Experienta lor este importanta pentru economie, tocmai pentru ca raportarea se va generaliza odata cu transpunerea directivei in legislatia nationala.
Metodologia cercetarii
Departamentele care se ocupa de raportare non-financiara din cadrul marilor companii active in Romania au fost invitate sa completeze un chestionar privitor la practicile curente de raportare. Anuntul privind participarea la studiu a fost distribuit in baza de date a Romanian Bussines Leaders. A urmat un proces de auto-selectie (intre companiile care raporteaza si cele care nu raporteaza). Astfel a rezultat un esantion de 24 de companii care raporteaza non-financiar, utilizand diverse grile.
Nu exista date comprehensive la zi privind numarul de companii care raporteaza non-financiar in Romania. Un studiu al Transparency International Romania din 2011(“Integritatea in mediul de afaceri din Romania. Cercetare asupra mecanismelor de institutionalizare a eticii in companii”) vorbeste despre 50 de companii care au declarat ca raporteaza in grila GRI, 23 in grila proprie, sapte conform principiilor UNGC si cinci sau mai putin intr-unul din standardele de raportare AA1000, LBG, FTSE4Good, ISAE300, SAB000.
De remarcat ca, in 2011, la nivelul intregii Uniuni Europene existau 850 de companii care raportau conform GRI (GRI Sustainability Reporting Statistics. Publication Year 2010, Global Reporting Initiative, Report Services, 2011).
In 2013, Cristian Ducu si Ruxandra Bandila (”Cercetare standarde internationale de raportare – document de lucru al Coaliției pentru Afaceri Curate”) au trecut in revista companiile care apar pe site-urile celor mai importante standarde de raportare non-financiara, rezultand un numar de 58 de companii care raporteaza, in principal folosind principiile UN Global Compact si standardul GRI.
Din aceasta perpectiva, un esantion de 24 de companii care raporteaza aspectele non-financiare si care au raspuns chestionarului realizat de CRPE este relevant (fara a putea masura gradul de reprezentativitate, dat fiind ca populatia totala este doar aproximata) si ofera premisele unei cunoasteri aprofundate a campionilor raportarii non-financiare in Romania.
Ulterior, au fost realizate interviuri individuale in profunzime cu reprezentantii a zece companii. Publicul tinta al cercetarii: companiile care raporteaza non-financiar. Cercetare cantitativa: esantion autoselectat de 24 de companii care raporteaza non-financiar. Cercetare calitativa: interviuri cu persoane insarcinate cu raportarea non-financiara la zece companii mari, active in Romania, din urmatoarele domenii (au fost cazuri in care am facut mai multe interviuri la aceeasi companie sau interviuri colective): FMCG (2 companii), Banci (2), Energie (2), IT&C (1), Consultanta (1), Pharma (2).
De ce se raporteaza?
In lipsa unei obligatii legale, raportarea non-financiara a reprezentat mai degraba un proces de proiectare externa a actiunilor companiei, devenind un vehicul de promovare si comunicare cu mediul extern. Fie ca vorbim de o initiativa interna, pornita din cadrul departamentelor specializate, a unui transfer de expertiza din partea companiilor mama sau un peer pressure al zonei de activitate, raportarea non-financiara a contribuit, nu doar in plan extern, printr-o mai mare transparenta a companiei, ci si intern, printr-o mai buna prioritizare si alocare a resurselor pe partea de responsabilitate sociala.
”Nu am luat aceasta decizie neaparat pentru ca stiam ca vine o directiva sau pentru ca se discuta despre ea, ci din nevoia de a ne structura de o maniera eficienta si de a incerca sa pornim o iteratie pe care sa o putem urmari de la an la an. Stim ca raportul nu este obligatoriu. Sunt foarte multi bani pe care ii cheltuim si puteam sa spunem: luam o pauza. Insa ne-am dat seama ca ne ajuta, atat in a transmite consecventa fata de mediul extern cat si ca structurare in interior: Te ajuti pe tine. Practic, structurezi, prioritizezi, intelegi impactul pe care il ai. Inveti din procesul de raportare. Sunt zone atat de noi pentru Romania (Nota: aspectele care se raporteaza), este cu adevarat un castig pe aceasta zona pentru noi. Nu a fost greu sa convingem managmentul, toata lumea din board stia ca la nivel de companie mama principiile acestea sunt importante”, spune un reprezentant al unei companii in cadrul interviurilor realizate de cei de la CRPE.
In randul celor intervievati au fost si reprezentanti de companii care, dezamagiti de impactul acestui exercitiu, au renuntat sa mai raporteze dupa publicarea primului raport.
Iata ce spune cineva: ”Din punct de vedere al pay-back-ului nu merita sa faci. In Romania nimeni nu iti recunoaste asta, nu ai feedback, de la presa, de la lideri de opinie, de la parteneri de afaceri. Nu e un factor de diferentiere si atunci CEO-ul te intreaba: eu trebuie sa fac bani, de ce sa-ti dau tie 30.000 de euro pentru asta daca nu se vede in incasari? (…) Ideea raportarii GRI ne-a venit vazand cum au facut colegii din companie din alte tari. Acolo raportul acesta e chiar folosit, cand se vad cu politicieni de pilda, aceia se uita la aspectul acesta cu impactul asupra societatii, raportul chiar ii ajuta. Acest gen de cerinta nu am vazut-o in Romania. Dupa ce am lansat raportul nu m-a mai intrebat nimeni de el”.
Potrivit rezultatelor cercetarii CRPE, motivele care au stat la baza adoptarii raportarii non financiare au gravitat in jurul a doua raspunsuri: 79% dintre intervievati au raspuns “pentru o mai mare transparenta a companiei,” iar 38% au raspuns “pentru o mai buna vizibilitate a companiei”, raspunsuri conforme si cu interviurile in profunzime realizate.
Costuri si dificultati in implementarea raportarii non-financiare
Costurile aferente procesului de raportare non-financiara sunt destul de greu de evaluat, cele mai multe dintre companii repartizand aceasta sarcina unor departamente si angajati care sunt implicati si in alte proiecte, fara sa existe un buget intern special dedicat raportarii.
In realizarea sondajului lor, CRPE a rugat companiile sa estimeze numarul de ore necesar pentru realizarea unui raport. Valoarea medie a timpului necesar pregatirii unui raport non-financiar este de 291 de ore de munca.
In acelasi timp, dispersia raspunsurilor este suficient de mare (minim opt ore, maxim 3000) astfel incat media raspunsurilor poate induce in eroare. Dispersia in sine insa arata ca procesul este departe de a fi standardizat, iar diferenta pare a fi data de angajarea (sau nu) a unui consultant extern (caz in care orele lucrate in interiorul companiei scad).
”Nu am facut niciodata calculul acesta, ar fi interesant, insa e destul de complicat. Ideea este ca se munceste aproape un an de zile la un raport de genul acesta, cu foarte multe resurse atat interne cat si externe. La mine in echipa, este un om care se ocupa de intocmirea acestui raport, care aduna toate informatiile din companie, iar pe langa el mai sunt implicate cel putin 10-15 persoane care aduna informatii pe toate directiile.” (reprezentant companie)
”Am calculat trei luni, doua persoane, opt ore. Rezulta undeva la o mie de ore. E putin, pentru ca eu nu calculez timpul celor care imi dau mie datele si nici nu calculez timpul de comunicare sau DTP-ul pe raport.” (reprezentant companie).
Interlocutorii din interviurile calitative nu au putut furniza un calcul al costurilor financiare implicate. Aici intervine dificultatea suplimentara data de faptul ca cele mai multe dintre companiile care raporteaza apeleaza la consultanti externi pentru raportare, deci un calcul financiar ar trebui sa includa resursele proprii plus contractul externalizat. O estimare minimala este de 15.000 de euro (resurse interne).
Costurile unui contract de consultanta pentru realizarea unui raport in format GRI au fost estimate in interviuri incepand de la 30.000 de euro pana la 100.000.
”Din punct de vedere financiar, costurile se ridica undeva la 100.000 euro. Suma este pentru o companie de consultanta, pentru ca nu poti sa o faci intern, nu ai cum, nu ai resurse. Cel putin in primii ani iti trebuie un om, ai nevoie de transfer de expertiza, nu exista oameni specializati pe raportarea de tip GRI in Romania. Acum invatam sa facem aceste lucruri. Nu este o munca foarte placuta, este o munca extrem de riguroasa, extrem de arida iar finalitatea nu este decat un document.”(reprezentant companie)
Chestiunea externalizarii este una spinoasa. Exista o tendinta de supradependenta a oamenilor din companii fata de firmele de consultanta, de la care se asteapta sa faca raportul non-financiar in locul lor (ceea ce se si intampla in practica de multe ori). Exista si cazuri in care departamentul insarcinat cu raportarea non-financiara isi asuma deschis faptul ca procesul trebuie sa fie unul internalizat pentru a produce efecte reale. Aceste companii aleg sa asigure oamenilor proprii traininguri certificate in sisteme de raportare (GRI cel mai frecvent) si sa le lase lor intreaga implementare, fara a apela la consultanti externi. Dar aceste cazuri sunt mai rare, situatia obisnuita fiind cea in care companiile externalizeaza raportarea.
CRPE considera ca externalizarea raportarii nu trebuie sa devina o practica pe termen lung, din doua motive: accesul la informatii si efectele de feedback si schimbare.
In mod evident, efortul de culegere a informatiilor din interiorul companiei reprezinta cea mai serioasa constrangere in procesul de raportare. Chiar si companiile care angajeaza consultanti externi pun propriul personal sa stranga informatia. Dar aici exista riscul unei rupturi: culegerea de informatii in sine presupune o familiarizare cu activitatea companiei si cu obiectivele de raportare care nu este uzuala unui consultant. Odata culese informatiile si raportate intr-un format anume, ar trebui sa existe un ciclu de feedback. De pilda, in interviuri, reprezentantii companiilor au spus ca au aparut informatii privind eficienta energetica sau impactul asupra unor comunitati, odata adunate si raportate, au dus la schimbari in procedurile firmei, ceea ce a permis economisire in anii viitori. Un asemenea ciclu de feedback este greu de implementat fara o activitate permanenta in interiorul firmei orientata spre raportarea non-financiara.
La intrebarea cu raspunsuri multiple din sondaj, companiile au indicat ca principale probleme in colectarea informatiilor din interiorul companiilor dificultatile privind intelegerea standardelor de raportare (58%), absenta unor sisteme electronice (50%) si a unor proceduri specifice (33%).
O alta problema des semnalata este reticenta colegilor de a furniza date (catre persoane care le aduna pentru raportare) si reticenta managementului in a publica aceste informatii.
Reamintim ca este vorba despre un esantion de companii care raporteaza si care totusi semnaleaza dificultati in a intelege practicile de raportare. Este asadar nevoie masiva de training si dezvoltare de proceduri in domeniu. De asemenea, absenta unor proceduri face ca angajatul insarcinat cu raportarea sa fie adesea prins intre ciocan si 
nicovala: primeste un task privind raportarea, dar nu are neaparat autoritatea interna de a solicita celorlalte departamente informatii (si deci e nevoie de timp pentru agregarea informatiilor). Din interviurile calitative cu companii care raporteaza la un standard ridicat, consideram ca diferenta e facuta de o asumare a obiectivului de raportare la cel mai inalt nivel (CEO) si de alocarea acestui task unui senior din managament cu autoritatea necesara pentru a pune celelalte departamente la treaba.
Metode de raportare si motivatia alegerii
Cel mai raspandit standard international folosit de companiile respondente este Global Reporting Initiative (GRI), dar o situatie comuna este si folosirea unei grile proprii (sau folosirea unei grile proprii pentru raportarea catre grup si a unui standard recunoscut international pentru raportarea publica).
Situatia cea mai comuna totusi este ca raportarea sa inceapa ca un exercitiu de transmitere a informatiilor catre grupul-mama, urmata ulterior de o raportare independenta a filialei din Romania. Pentru a intelege ce presupune trecerea de la raportarea catre grup la o raportare independenta, CREPE a solicitat trei interviuri de profunzime cu filiale din Romania care raporteaza catre grup, dar care nu au trecut inca la raportarea independenta. In toate cele trei cazuri, intervievatii au afirmat ca au pus la punct infrastructura de raportare, iar efortul depus pentru a culege informatii in formatele cerute de grup este deja considerabil. La intrebarea daca o raportare independenta pe Romania ar aduce beneficii, interlocutorii au afirmat ca ar asigura o vizibilitate mai buna a informatiilor, care altfel se pierd in raportarea mare a grupului.
De aici rezulta ca, in procesul de transpunere a directivei, autoritatile romane ar trebui sa adopte o forma maximala prin care filialele din tara sa raporteze independent. Efortul nu ar fi considerabil mai mare, dar beneficiul de a cunoaste impactul specific al companiilor pentru Romania ar aduce valoarea adaugata intentionata de directiva.
“Ne-a placut in mod special GRI pentru ca puteai sa ai elemente de comparatie de la an la an, te-a ajutat sa organizezi informatia intr-un mod relevant. In al doilea rand am cautat un standard care sa ne ajute sa raportam elementele de sustenabilitate din activitatea de business si am facut assesment a ceea ce avem deja in organizatie, ceea ce facem deja, ceea ce stim, ceea ce nu stim”. (reprezentant companie)
”Important cu GRI e ca poti muta discutia de pe imagine si PR pe chestiuni clare, cuantificabile, cu cifre. In Romania foarte multe proiecte de CSR sunt de fapt tot un fel de proiecte de PR, facute doar pentru imagine. Ori, o buna raportare in GRI ar trebui sa faca evidenta si aceasta distinctie: daca ai 90% comunicare si 10% impact, atunci e un CSR cu impact mic, e doar imagine”. (reprezentant companie)
Majoritatea reprezentantilor companiilor care au participat la cercetarea cantitativa a CRPE explica ce a generat la nivel de companie introducerea raportarii: 63% din cei chestionati au indicat regandirea procesului de comunicare in companie in timp ce aproape jumatate (46%) au aratat ca acest proces a generat chiar mai mult de atat: regandirea unor procese sau proceduri interne: adaptarea la cerintele investitorilor prin cresterea transparentei, proceduri mai eficiente in departamente precum HR, IT, Administrativ sau Marketing –Vanzari si a oferit si raspunsuri concrete cu privire la nevoile de instruire a angajatilor in chestiuni de etica in afaceri.
Avantajele concrete vazute de reprezentantii companiilor care au raspuns chestionarului arata atat o schimbare de mentalitate in randul angajatilor, cat si o imbunatatire a imaginii companiei prin cresterea transparentei (75% dintre cei chestionati).
Foarte interesant este faptul ca o treime dintre reprezentantii companiilor care au participat la cercetare au indicat si avantaje financiare urmare a introducerii procedurilor privind raportarea non-financiara.
“De exemplu, colegii de la resurse umane au gasit foarte interesanta organizarea de date conforme indicatorilor GRI. Nu ne uitaseram niciodata la date din aceasta perspectiva si ni se pare interesant, o sa le analizam in felul acesta sa vedem daca sunt lucruri de imbunatatit la nivelul organizatiei. Acelasi lucru l-am vazut si in partea de administrare logistica.” (reprezentant companie)
“Pentru cine raportati?” este o intrebare la care reprezentantii companiilor care au participat la cercetarea cantitativa au indicat un nucleu de stakeholderi care se regaseste in majoritatea cazurilor, dar arata si faptul ca un astfel de proces este important si este urmarit si de zona de business – parteneri ai companiei, investitori, burse.
Cum este transmis si prezentat raportul de sustenabilitate/responsabilitate sociala devine important din perspectiva directivei privind raportarea non-financiara care, in cazul companiilor vizate direct, va presupune publicarea sa obligatorie.
Interviurile calitative confirma tendinta: companiile incearca sa ajunga la publicul tinta doar cu ajutorul paginii dedicate raportului (fie ca e vorba de o sectiune in pagina de web a companiei, fie ca e vorba de un website dedicat raportarii si/sau initiativelor de responsabilitate sociala, fie ca e vorba de un portal specializat care gazduieste publicatiile organizatiilor) si instrumentelor de socializare (preponderent Facebook). Acest lucru confirma faptul ca nivelul de implicare a stakeholderilor in procesul de elaborare si de comunicare a rapoartelor non-financiare este minim.
Coduri etice si anticoruptie
Un aspect relevant pentru guvernanta corporativa si un element ce totodata ar trebui inclus printre informatiile privind performanta non-financiara se refera la integritate, mai precis la managementul eticii in companii.
Majoritatea companiilor respondente la sondajul CRPE (67%) considera ca raportarea non-financiara este un indiciu al unui comportament etic din partea companiei.
O buna parte dintre cei intervievati au aratat ca nu exista o corelatie directa intre raportare si integritate. Totusi, legatura esta una mai degraba indirecta: raportarea induce o presiune de a nu calca stramb.
Politicile privind conflictele de interese sunt destul de raspandite (71% dintre respondenti sondaj) in companiile din Romania. Acestea implica proceduri riguroase de sesizare si prevenire a unor asemenea situatii, iar unii dintre cei intervievati ulterior s-au plans chiar de o birocratizare indusa de aceste proceduri. Prezumtia de la care pleaca aceste politici este ca obligatia de a anticipa si declara un conflict de interese revine angajatorului, de unde nevoia unor traininguri si completari de formulare.
”Codul Etic se actualizeaza o data la cativa ani si toti angajatii, toti cateva mii, trebuie sa treaca printr-un training de profil in cei trei ani.” (reprezentant companie)
”Toti angajatii fac, cel putin o data pe an, un training condus de departamentul de compliance, care include combaterea coruptiei, a conflictului de interese, impotriva spalarii banilor. Sunt obligatorii pentru toata lumea.” (reprezentant companie)
Exista insa un deficit de raportare in ceea ce priveste cazurile de incalcare a eticii in interiorul companiilor. Formatul de raportare GRI include un capitol specific privind numarul de cazuri de investigatii interne privind practici de coruptie si actiunile intreprinse in cazurile respective. Rapoartele publicate de companii din Romania in format GRI foate rar cuprind asemenea detalii sau raporteaza zero incidente. Este posibil sa nu existe, dar nu este foarte credibil – mai ales ca 54% dintre cei care au raspuns la sondaj au spus ca au auzit de asemenea cazuri (e drept ca pot fi din perioada anterioara raportarii).
CRPE considera ca exista un deficit de raportare in ceea ce priveste acest capitol. Este nevoie de un efort de constientizare a problemei: a raporta despre cazuri de coruptie si despre modalitati de raspuns nu este si nu ar trebui sa fie un lucru blamabil. Dimpotriva chiar, arata faptul ca o companie este in masura sa adreseze aceasta problema sensibila.
Includerea sub-contractorilor in politicile de etica
Selectarea furnizorilor reprezinta un punct critic al ideii de responsabilitate sociala, data fiind ponderea lor majora in activitatea marilor companii, iar lipsa unui proces clar de evaluare si asumare de catre acestia a acelorasi standarde de conduita ca si companiile in cauza poate afecta impactul real al unei politici de etica. Majoritatea companiilor impun, intr-o anumita masura, documente similare propriilor angajati si pentru furnizori si parteneri de afaceri, vizand astfel intregul lant economic, insa controlul efectiv al comportamentului acestora este mult mai dificil decat in cazul propriilor angajati.
Potrivit rezultatelor cercetarii CRPE, majoritatea companiilor nu includ in rapoartele de responsabilitate nonfinanciara activitatea furnizorilor/companiilor partenere (67% dintre raspunsuri), fapt ce duce la un nivel scazut de control si raportare a activitatii acestora. Doar una din patru companii chestionate include in cadrul raportului si activitatea acestora din urma, desi ponderea lor pe intregul lant de activitate este semnificativa.
Mai mult, cercetarea releva ca 42% dintre intervievati nu cunosc situatii in care compania a renuntat la anumiti furnizori intrucat acestia au fost acuzati de coruptie sau comportante non-etice, in timp ce doar 33% cunosc acest lucru. Rugati sa ofere mai multe detalii, acestia au refuzat sau au ales varianta “Nu stiu/ Nu raspund”, niciunul dintre repondenti nedorind sa ofere detalii pe acest subiect.
Cinci recomandari cheie
(A) Consultare reala in procesul de transpunere
Transpunerea directivei printr-un proces consultativ amplu, nu automat „pentru ca asa ne cere UE”. Exista deja exemple relevante de buna practica in raportarea non-financiara in mediul de afaceri din Romania, experienta si expertiza pe raportare aliniata la standarde internationale. Aceasta experienta constituie buna practica voluntara utila pentru procesul de reglementare. Un astfel de proces legislativ poate evita costuri suplimentare in viitorul apropiat cu modificarea legislatiei europene si nationale (exista deja initiative privind modificarea directivei in 2017 sau 2018).
(B) Toate companiile active in Romania trebuie sa raporteze, inclusiv filialele locale
Includerea filialelor/subsidiarelor marilor companii sau grupuri internationale printre entitatile care trebuie sa raporteze, avand in vedere ca exista, la nivel european tendinta ca acest amendament sa fie facut in 2017 sau 2018. De altfel, diviziile sau filialele din Romania ale marilor companii multinationale au fost printre cele care au dat startul adoptarii si aplicarii unor standarde de raportare. Dupa cum se vede in cercetare, este frecventa situatia in care filialele oricum raporteaza catre grup. Raportarea specifica pentru Romania nu ar induce costuri suplimentare semnificative in cazul acestora, in schimb ar fi clar impactul activitatii lor asupra societatii romanesti.
(C) Introducerea obligativitatii de raportare pentru intreprinderile publice
Aceasta directiva poate fi o oportunitate foarte buna pentru statul roman de a promova transparenta si buna guvernare corporativa in randul companiilor publice. Preambulul directivei incurajeaza statele membre UE sa extinda aplicabilitatea asupra acelor entitati unde au un interes special. CRPE considera ca necesitatea cresterii calitatii guvernantei intreprinderilor publice in Romania e un obiectiv major, care poate fi urmarit si prin aplicarea legii de transpunere tuturor companiilor publice. ”Aceasta dispozitie nu ar trebui sa impiedice statele membre sa solicite intreprinderilor si grupurilor, altele decat intreprinderile care fac obiectul prezentei directive, prezentarea de informatii nefinanciare.” (Directiva 95 / 2014; Preambul, punctul 14)
De altfel, Strategia Nationala Anticoruptie (SNA) 2015 – 2020 isi propune sa vina cu politici publice privind coruptia atat in sectorul privat cat si in ce priveste companiilor publice. Realizarea schimbului de bune practici in implementarea programelor de integritate intre mediul privat si sectorul public si diseminarea politicilor si programelor anti-mita dezvoltate la nivelul companiilor inclusiv prin aducerea acestora la cunostinta posibililor contractori si furnizori si solicitarea respectarii unor standarde echivalente sunt doua masuri incluse in planul de actiune din viitoarea SNA.
(D) O atitudine ambitioasa in procesul de transpunere
Directivele europene ofera un cadru minimal de legiferare, lasand la latitudinea statului membru o marja. O lege de transpunere trebuie sa fie clara, iar asumarea unor obiective ambitioase ale statului roman ar trebui sa faca legea romaneasca de transpunere un text care sa seteze obiective pentru companii si sa evite o aplicare pur formala. De aceea, recomandarea este ca acolo unde preambulul directivei vorbeste despre, de exemplu, faptul ca raportarea ”poate” recurge la standarde si grile recunoscute la nivel international, legea sa urmeze logica lui ”trebuie sa”. Atunci cand directiva vorbeste despre faptul ca declaratia ”poate include” anumite informatii, legea sa intre in registrul lui ”trebuie sa includa”. Data fiind noutatea domeniului in Romania, legea de transpunerea trebuie sa fie explicita si clara in cerintele sale.
(E) Descurajarea aplicarii pur formale
Exista un risc real ca legea de transpunere sa fie aplicata doar formal de multe companii. Va exista tentatia compilarii unor rapoarte cu informatii minimale trimise doar catre autoritatile statului. Evitarea acestei situatii ar trebui sa fie o prioritate pentru legiuitor. Preambulul directivei incurajeaza statele membre sa gandeasca mecanisme proprii pentru o buna implementare. Recomandam autoritatilor crearea unor asemenea mecanisme, de pilda crearea unui portal public care sa gazduiasca rapoartele companiilor si obligativitatea publicarii pe acest portal.
De asemenea, Comisia Europeana are obligatia, potrivit textului directivei, ca pana la finele lui 2016 sa prezinte recomandari non-obligatorii si indicatori de performanta non-financiara. Guvernul roman ar trebui sa fie proactiv in procesul de consultare interguvernamentala care va duce la dezvoltarea acestor indicatori ce ar deveni buna practica-recomandare pentru companiile romanesti. ”Statele membre ar trebui sa ia masuri pentru crearea unor mecanisme adecvate si eficace care sa garanteze prezentarea de informatii nefinanciare de catre intreprinderi in conformitate cu prezenta directiva. In acest sens, statele membre ar trebui sa se asigure ca exista proceduri nationale eficace pentru a impune respectarea obligatiilor stabilite prin prezenta directiva, precum si ca aceste proceduri sunt accesibile tuturor persoanelor fizice sau juridice care au un interes legitim, in conformitate cu dreptul national, ca dispozitiile prezentei directive sa fie respectate.” (Directiva 95 / 2014; Preambul, punctul 14)
Raportul integral il puteti citi aici.
credit foto: © Phodo1 | Dreamstime.com – Reporting Text Graph Green Paper Photo
Leave a comment