Romania transparenta
Transparenta este cuvantul cheie in jurul caruia graviteaza toata discutia care a animat in 2016 transpunerea Directivei 95 in legislatia nationala. De ce ne dorim transparenta, cum poate evolua Romania prin alegeri responsabile, de ce viitorul trebuie sa fie unul sustenabil si cum ar putea Directiva 95 sa transforme toate aceste teme de discutie in practici? Au raspuns la aceste intrebari reprezentanti ai institutiilor, ai mediului diplomatic, ai multinationalelor, ai antreprenorilor romani si ai societatii civile. Zeci de voci, o singura idee: Romania transparenta.
De Alina Botezatu
Articolul face parte din al doilea numar al revistei The CSR Report. Comanda AICI.
Noaptea de Revelion dintre 2016 si 2017 va avea o noua insemnatate pentru companiile cu peste 500 de angajati, care vor trebui sa priveasca noul an si viitorul cu ochi responsabili. Sustenabilitatea nu este insa un miracol care se poate intampla peste noapte. Tocmai de aceea pregatirea, constientizarea si intelegerea complexitatii subiectului inca de anul acesta vor face ca noile obligatii de raportare non-financiara sa fie mai usor de asimilat. Cadrul stabilit de Directiva 95 si transpunerea acesteia in Romania reprezinta insa pentru companii mult mai mult decat o obligativitate: sunt un instrument minunat de generare de valoare si de definire responsabila a strategiei de business, lucru care creste reputatia, imbunatateste fluxurile de comunicare interna si externa si are potential enorm de a impulsiona businessul si profitul.
Introducerea in legislatia locala a Directivei nr. 95/2014 (de modificare a Directivei nr. 34/2013 in ceea ce priveste prezentarea de informatii nefinanciare si de informatii privind diversitatea de catre anumite intreprinderi si grupuri mari) a avut loc prin Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 1938/2016. Potrivit noilor reglementari, firmele de interes public si grupurile care, la data bilantului, au un numar mediu de 500 de angajati, in cursul exercitiului financiar, vor include in raportul financiar si o declaratie nefinanciara.
Declaratia non-financiara va contine informatii privind cel putin aspectele de mediu, sociale si de personal, respectarea drepturilor omului si combaterea coruptiei si a darii de mita, daca acestea sunt necesare pentru a intelege dezvoltarea, performanta si pozitia intreprinderii si a impactului activitatii sale. Aceasta declaratie va mai cuprinde o descriere a modelului de afaceri, politica de diversitate (varsta, genul sau educatia si experienta profesionala, obiectivele, aplicarea) si o descriere a politicilor adoptate in legatura cu aceste aspecte, inclusiv a procedurilor de diligenta necesare aplicate si rezultatele politicilor respective. Descrierea acestei politici se va face doar in ceea ce priveste echipa de management si de supraveghere a firmei. Daca firma sau grupul nu aplica politici in ceea ce priveste unul sau mai multe dintre aceste aspecte, declaratia nefinanciara trebuie sa ofere o explicatie clara si motivata pentru aceasta optiune.
In plus, in declaratie se va face referire la indicatorii cheie de performanta nefinanciara relevanti pentru activitatea specifica a firmei si la principalele riscuri legate de aceste aspecte care decurg din operatiuni. Acesti indicatori vor include, atunci cand este relevant si proportional, relatiile de afaceri, produsele sau serviciile care ar putea avea un impact negativ asupra domeniilor respective si modul cum compania gestioneaza acele riscuri. De asemenea, declaratia nefinanciara contine, dupa caz, trimiteri si explicatii suplimentare privind sumele raportate in situatiile financiare anuale.
Declaratia poate fi inlocuita de un raport separat, corespunzator aceluiasi exercitiu financiar, indiferent de metodologia folosita pentru realizarea acestuia. Spre deosebire de declaratie, acest raport va fi publicat, pe site-ul companiei, impreuna cu raportul contabil, sau va fi pus la dispozitia publicului, in termen de cel mult sase luni de la data bilantului, si va fi mentionat in raportul contabil. Declaratia nefinanciara sau raportul vor trebui auditate de catre un consultant specializat. De asemenea, declaratia si raportul vor trebui verificate de un prestator independent de servicii de asigurare. Metodologia de raportare poate varia, nefiind impus niciun standard.
Comisia Europeana se afla in etapa de elaborare a unor orientari privind metodologia, inclusiv indicatorii cheie de performanta nefinanciara, generali si sectoriali, pentru care se consulta cu partile interesate relevante si pe care le va publica pana pe 6 decembrie. „Prin aplicarea corecta a principiilor de baza ale raportarii non-financiare, cum ar fi materialitate, comparabilitate, acuratete, echilibru, companiile vor constientiza beneficiile reale aduse de raportarea non-financiara fara a o mai percepe ca pe o presiune legislativa, incepand cu 2017, din momentul intrarii in vigoare a Directivei europene pentru raportarea non-financiara, Directiva 95/2014”, a estimat Andreea Giovani, managerul departamentului Servicii de Raportare non-financiara al PwC Romania. Ea a precizat ca, pe termen lung, raportarea non-financiara va trebui sa se adapteze unui grup de parti interesate mai larg decat publicul obisnuit cu urmarirea stricta a rapoartelor financiare, dar este nevoie de timp si de educarea publicului:
„Declaratiile non-financiare, sau rapoartele de sustenabilitate, ar trebui sa devina o obisnuinta pentru companii. O concentrare strategica va permite, de asemenea, companiilor sa indeplineasca mai bine obiectivul de raportare a informatiilor non- financiare relevante”.
In prezent, desi nu sunt obligate sa publice rapoarte de sustenabilitate, unele companii, preponderent multinationale, au demarat acest demers. Intre 2004 si 2016, in jur de 70 de rapoarte au fost publicate de catre 21 de companii, cele mai multe din domeniul financiar, tehnologie si FMCG.
„Companiile importante prezente pe piata din Romania, in special cele internationale, sunt din ce in ce mai preocupate de o dezvoltare sustenabila si transparenta. Mai nou, multe dintre companiile nou infiintate isi incep din start activitatea integrand principii de sustenabilitate in planurile lor pe termen mediu si lung, se implica in viata comunitatii si in actiuni caritabile. Desigur, exista inca si reversul medaliei: avem companii care refuza sa sustina dezvoltarea si sustinerea comunitatilor in care isi desfasoara activitatea”, spune Gabriela Alexandrescu, presedintele executiv al Fundatiei Salvati Copiii. Alina Kasprovschi, directorul executiv al Fundatiei Comunitare Bucuresti, caracterizeaza sustenabilitatea din Romania drept un proces in crestere si dezvoltare accelerata: „Companiile care inainte nu stiau despre sponsorizarile deductibile au inceput sa le foloseasca in ultimii ani. Companii care inainte dadeau sponsorizari catre orice cauza li se parea interesanta incep sa isi construiasca strategii si sa fie interesate de impact. Iar companii care masoara impactul implicarii lor, inca de-acum cativa ani, incep sa se uite la sustenabilitatea intregului lor proces de business, de la etica muncii pana la relatia cu furnizorii, impactul asupra mediului si sustinerea comunitatii”. Procesul este lung, iar responsabil de sustenabilitatea in companie a devenit responsabilul de sponsorizari de acum cativa ani, care este din ce in ce mai specializat si intelege tot mai mult cum poate fi legata strategia de sustenabilitate de cea a businessului in sine. „Este un ritm de crestere care ne arata ca, in acest domeniu, ardem etape fata de tarile occidentale”, considera Alina Kasprovschi.
Mircea Toma, presedintele ActiveWatch, crede ca raportarea de CSR poate contribui, indirect, la schimbarea mentalitatiilor care se regasesc in businessul local si nu numai, cu toate ca raportarea poate deveni o potentiala problema pentru unele companii romanesti: „Raportarea poate fi o problema pentru companiile vechi romanesti, pentru care va fi o «trauma»”. Institutiile vor fi puse in fata unei solicitari de sus in jos a unui act normativ, fara sa aiba destul de bine antrenate «organele» pentru raportare – competente, mentalitati, disponibilitate pentru asa ceva. Facand un mare pas inapoi si aruncand o privire asupra societatii noastre, vedem ca vorbim despre un proces de invatare social, unul dificil, dar care va avea succes cand cetateanul va intelege subiectul. Pana atunci, institutiile care lucreaza cu cetatenii vor avea multe crampe ca sa poata executa melodios aceasta nobila misiune”. Aceeasi opinie o are si Teia Ciulacu, presedintele Viitor Plus:
„Cei mai slabi in privinta sustenabilitatii sunt actorii publici, cu exceptia celor obisnuiti sa lucreze cu fonduri europene. In restul societatii, sustenabilitatea este ca si inexistenta. Ganditi-va numai la modul cum se realizeaza achizitiile publice: daca s-ar aplica niste teste de mediu si sociale cand se fac achizitii, am vorbi despre sustenabilitate”.
Teia Ciulacu subliniaza ca pozitionarea actuala a Romaniei in subiectul sustenabilitatii este atat de mult inclinata catre zona privata si din cauza faptului ca zona publica nu i-a acordat atentie: „Modalitatea prin care a fost realizata strategia nationala de dezvoltare durabila a Romaniei, din 2008, a fost defectuoasa, nu a fost facuta pe baza unei metodologii si prin consultarea tuturor partilor”. Presedintele Viitor Plus da drept exemplu de aplicare a dezvoltarii durabile modelul olandez, care are un minister dedicat.
Mircea Toma a precizat ca, in ceea ce priveste dezvoltarea durabila, este vorba de o schimbare de paradigma care ne implica pe toti, nu doar companiile si ONG-urile: „Este vorba de o modificare a societatii si a paradigmei de functionare a societatii, in conditiile in care poluator nu este doar compania, ci si consumatorul”.
In plus, pentru a-si puncta ideea, Mircea Toma a descris evolutia notiunii de sustenabilitate care, la inceput, se referea doar la mediul inconjurator, iar, in prezent, „profitul unei companii nu mai poate fi protejat ca fiind exclusiv dreptul proprietarului, nu mai poate fi exceptat de la regula sustenabilitatii, deci a echitatii”.
Una din marile probleme ale Ordinului Ministrului Finantelor nr. 1938 pe 2016 este ca, la elaborarea lui, nu s-a tinut cont de experienta si expertiza profesionistilor din zona de sustenabilitate, fie ca ei se afla in companii multinationale si fac raportari de sustenabilitate de ani buni, fie ca vin din zona de consultanta sau din societatea civila.
Transpunerea unei directive nu trebuie sa fie un automatism, facut pe ultima suta de metri, un automatism in care procese precum consultarea stakeholderilor si transpunerea mai ambitioasa sunt doar „batai de cap” in plus. Ministerul Finantelor Publice avea toate elementele si semnalele interesului major cu privire la aceasta tematica. Iar acest interes nu vine din partea unei companii sau a alteia, ci din partea unor actori din diverse zone, de la CSR pana la business, la societate civila, la profesionisti si la mediul academic. In Romania aceasta comunitate exista, iar in plus au fost si grupuri de initiativa care veneau cu expertiza. Si, ce faci ca minister? Simulezi procesul de consultare post factum cu un anunt pe site?
Nu asa trebuie sa arate consultarile legate de schimbari legislative care vizeaza mediul de afaceri.
Pe fond, am semnalat si noi, CRPE, alaturi de alti actori interesati, ca este nevoie de o clarificare legata de notiunea de „entitati de interes public”, mai ales ca aici Romania are restante majore pe reforma companiilor de stat – or, transpunerea ambitioasa a Directivei UE/95/2014 ar fi avut o influenta interesanta si in privinta transparentizarii companiilor de stat.
De asemenea, existau recomandari clare si foarte bune ale Comisiei Europene referitoare la standardele de raportare. Si acolo lucrurile puteau sa arate mult mai ambitios. O alta discutie ar fi trebuit facuta in legatura cu intrebarea: „Cine sa faca raportarea?”, referitor la auditorul statutar.
Si, ca sa vedeti ca lucrurile sunt complet neclare si neexplicate, am vazut in presa articole care legau contabilii de aceasta raportare non-financiara. Si asta e complet gresit. Iar profesionistii stiu de unde vine confuzia. O dezbatere ar fi reusit sa clarifice notiuni si tendinte. E greu de crezut ca aceste explicatii le va mai da Ministerul de Finante.
2016 era un moment extrem de oportun, din mai multe considerente, ca toate companiile sa fie obligate sa raporteze local. Pe de o parte, exista o mare deschidere a reprezentantilor diferitelor ministere, multi proveniti din mediul de afaceri, pentru transparentizarea unor procese si a unor categorii de informatii. Raportarea non-financiara ar putea sustine toate aceste nevoi. In plus, unul din documentele programatice, asumate de Guvernul Romaniei, „Strategia Nationala Anticoruptie”, pune un accent deosebit pe zona de integritate in afaceri. In acest caz, raportarea non-financiara putea facilita procese si putea contribui la transparentizarea unor zone, atat in companiile de stat, cat si in multinationale.
Articolul face parte din al doilea numar al revistei The CSR Report. Comanda AICI.
Leave a comment