Important

Perdelele forestiere – bariere impotriva viscolului

„Plantam fapte bune in Romania” lanseaza un apel catre toate primariile si consiliile locale din zonele afectate de caderile masive de zapada pentru a pune la dispozitia initiativei terenuri publice potrivite plantarii de perdele forestiere. Impreuna cu mii de voluntari, echipa organizatorica a realizat astfel de actiuni, din 2013 si pana in prezent, in localitatea constanteana Pestera. Zeci de mii de puieti de gladita si salcioara formeaza astazi o perdea forestiera de protectie a caii de acces in localitate, pe o suprafata de aproximativ 7 hectare x 10m.

Perdelele forestiere raspund si altor nevoi:

  • de protejare a terenurilor agricole impotriva factorilor climatici daunatori;
  • de protectie a solului impotriva eroziunii;
  • de protejare a digurilor si malurilor contra curentilor, viiturilor, sloiurilor de gheata si de protectie a localitatilor.

In 2017, „Plantam fapte bune in Romania” va organiza actiuni de impadurire atat in primavara cat si in toamna. In acest sens, primariile si consiliile locale pot contacta echipa organizatorica la adresa maria.epure@plantamfaptebune.ro.

”Ne dorim sa contribuim la prevenirea problemelor administrative, sociale si ecologice prin plantarea acestor perdele forestiere de protectie. Ne propunem sa ne mobilizam comunitatea pentru a sprijini administratiile publice locale cu terenuri aflate in domeniul public, propice pentru astfel de obiective”, a declarat Liana Buzea, fondatorul initiativei „Plantam fapte bune in Romania”.

La nivel national, „Plantam fapte bune in Romania” si-a propus sa impadureasca terenuri cu probleme (agricol degradat, cu risc de alunecare, cu alunecari produse sau sa realizeze perdele forestiere de protectie impotriva viscolelor). Din 2011 pana in prezent, au fost plantati 576.143 puieti, pe o suprafata de 180 de hectare, in localitati din 21 de judete, prin implicarea a peste 27.000 de voluntari.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*